Zatul de pe fundul cestii

   Azi m-am intalnit la o cafea cu un vechi prieten.
   Am depanat 19 ani de ratiune, poate cateodata bolnava. Ne-am adus aminte de momente care ne-au facut pielea de gaina, altele in care parca nu ne-am inteles dar inca mergeam la brat.
   Mi-a adus aminte de alte prietenii trainice...dar si de cele transformate in nepasare.
   Ne-am uitat peste un album cu poze si ne-am adus aminte de cum e atunci cand sa zambim e tot ceea ce stim sa facem.

   Mi-a mai spus ca peste 20 de ani voi regreta tot ce nu am facut, nu ceea ce am facut pentru ca eram un copil rebel. 

   Imi explica cum trebuie sa fiu salvarea, cum trebuie sa lupt ca sa deslusesc aceasta lume atat de invers. Cum sa imi dau silinta sa ajung in varf ca de acolo totul pare mai frumos. Da, doar pare, la radacina e la fel de putred. 

   Ne-am adus aminte de noptile pierdute in conversatii de care nu ne mai aducem aminte. 

   M-a intrebat daca imi aduc aminte aroma acelui parfum care ma obseda. Cu zambetul pe buze si putin ironica i-am spus ca da.

-Da?

-Da!

-Pai cum?

-Il port.

   E parfumul unei tinereti inca nedescoperite, a misterului anilor de facultate, indulcit cu un iz de amor. 

   Am recitit primul lucru pe care am incercat sa il scriu vreodata si mai apoi ceea ce am scris acum. Mi-a spus ca tot acelasi copil indragostit am ramas. 

   Prima tigara, primul pahar de vin...prima conversatie cu el...

     

Timpul ne este cel mai aprig dusman,

dar si cea mai placuta companie la o ceasca de cafea.

      

Ludicul din anii de liceu

     In anii petrecuti in liceu am avut ocazia sa dau peste un om frumos.
Sunt rare cazurile cand fuzionezi cu o persoana asa instantaneu.
     Se afirmase inca din primele momente cu o dezinvoltura necaracteristica mie. Stia cum sa umple o camera cu zambetul si atitudinea ei.
     Am vrut sa cunosc acea creatura si am reusit dar sincer nu imi aduc aminte cum. A fost fuziune, v-am spus eu!

     Inainte de a fi o ludica, o intortochiata, o lady....imi este prietena.

     Ea isi umple zilele gasind fericirea pura, nu ca noi ceilalti care cautam cum sa o intretinem. Ochii ei sunt vii si nelinistiti. Ideile ii sunt ca argintul pur, lichide si neastamparate, gata oricand sa te umple cu fluiditatea lor
     Peste tristete adauga mereu un hohot de ras.
     Ce imi place cel mai mult la ea...? Ca nu ii este frica sa prinda bercecul de coarne.

     Ma desprind cu greu din acasta intalnire, poate mult prea scurta. Voi duce dorul aromei de cafea la ibric, a fumului de tigara din balcon, nebuniei. Voi duce dorul lacrimilor, zambetelor, certurilor, palmelor, intalnirilor, povestilor...dar voi sti mereu ca undeva acolo pe o mare, un ocean sigur o voi gasi din nou.
Cu cocktailul in mana, cu ocelarii pe ochi.