Am depanat 19 ani de ratiune, poate cateodata bolnava. Ne-am adus aminte de momente care ne-au facut pielea de gaina, altele in care parca nu ne-am inteles dar inca mergeam la brat.
Mi-a adus aminte de alte prietenii trainice...dar si de cele transformate in nepasare.
Ne-am uitat peste un album cu poze si ne-am adus aminte de cum e atunci cand sa zambim e tot ceea ce stim sa facem.
Mi-a mai spus ca peste 20 de ani voi regreta tot ce nu am facut, nu ceea ce am facut pentru ca eram un copil rebel.
Imi explica cum trebuie sa fiu salvarea, cum trebuie sa lupt ca sa deslusesc aceasta lume atat de invers. Cum sa imi dau silinta sa ajung in varf ca de acolo totul pare mai frumos. Da, doar pare, la radacina e la fel de putred.
Ne-am adus aminte de noptile pierdute in conversatii de care nu ne mai aducem aminte.
M-a intrebat daca imi aduc aminte aroma acelui parfum care ma obseda. Cu zambetul pe buze si putin ironica i-am spus ca da.
-Da?
-Da!
-Pai cum?
-Il port.
E parfumul unei tinereti inca nedescoperite, a misterului anilor de facultate, indulcit cu un iz de amor.
Am recitit primul lucru pe care am incercat sa il scriu vreodata si mai apoi ceea ce am scris acum. Mi-a spus ca tot acelasi copil indragostit am ramas.
Prima tigara, primul pahar de vin...prima conversatie cu el...
Timpul ne este cel mai aprig dusman,
dar si cea mai placuta companie la o ceasca de cafea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu